Motivate de iubirea comună pentru blănoșii necuvântători, 10 branduri românești s-au alăturat campaniei Designeri InimOSi inițiată de Asociația Sache, prin care se strâng fonduri pentru finalizarea primului spital veterinar social comunitar din țară. 

Creațiile includ broșe @inimaOglindă de la Veronica Soare, portmonee Iutta, genți Laura Olaru, bănuți pentru zgardă sau brățară proprietar de la BuzduBijoux, tricouri brodate manual Cu Inimă, accesorii din lut polimeric de la Nicomade.me, cercei din porțelan de la Alina Tudorache, haine pentru copii de la INimioara, coliere de la The Halfmoon Cats, dar și decorațiunile LionHearts ale fondatoarei Sache, Laura Fincu. 

Prin achiziționarea acestora, parte din vânzări* vor fi donate automat spre construcția Sache Hospital în Tărtășești, Dâmbovița. Acesta este locul în care animalele vulnerabile și abandonate vor beneficia gratuit de salvarea și îngrijirea de care au nevoie. În rest, se vor practica prețuri sociale, reinvestind peste 90% din profit în proiect. În prezent spitalul se află în stadiul “la gri”, cu ajutorul a 390,000 EURO strânși din donații până în prezent. 70,00 EURO mai lipsesc ca Asociația Sache să finalizeze proiectul. 

Laura Fincu, CEO și fondator Sache, povestește: „Dragostea pentru un animal poate schimba vieți. Persoanele care vor alege să poarte aceste accesorii oferă o șansă la viață pentru cățeii și pisicile fără stăpân, dar și străzi mai sigure pentru oameni. Lansat sub deviza #AmCevaPeInima, dorim prin acest proiect să mai reducem din emoțiile intense pe care le trăim atunci când trecem în grabă, de multe ori neputincioși, pe lângă un suflet în nevoie și să promovăm importanța bunăstării animalelor abandonate. Un management eficient al lor, precum și mai multe campanii de educație și sterilizare pot soluționa șirul nesfârșit de cazuri grave care se întâmplă din neglijență și cruzime extremă”.

Creațiile Designerilor InimOSi se pot comanda prin formularul de pe pagina https://sache.info/inimi-pentru-sache-tu-ce-ai-pe-inima/.

Astfel, Asociația îl onorează și pe Sache, cățelul căruia îi datorează totul, al cărui destin se împletește cu cel al numeroaselor vieți pe care le atinge. Povestea lui este una universală, fiind abandonat de mic, rănit grav și apoi salvat de pe stradă.

Sache a ajuns să aibă un impact concret asupra altor animale, inspirând numeroase operațiuni de salvare: 2,000 animale anual, oferind peste 12,000 sterilizări gratuite, găzduind și reabilitând peste 300 de suflete. Acum acesta are 17 ani, a ajuns la vârsta venerabilă a pensionării și supraveghiază în tihnă construcția spitalului. Pentru toată contribuția sa, Sache a primit și o medalie de onoare sub forma unui medaliOS.  

Sache Hospital poate fi susținut și printr-un mesaj cu textul VET la 8845 pentru o donație lunară de 2 EURO. 

Campania Designeri InimOSi continuă! Dacă ești un designer/artist local și îți dorești să te alături prin creații care au la bază o inimă sau elemente specifice animalelor de companie, pentru a susține din vânzări donații către cauza Sache, atunci trimite propunerea ta pe adresa sachefoundation@gmail.com.

*procentele variază în funcție de brand, între 10 și 100%

Despre Sache

Sache Vet Clinic și Asociația Sache se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție a animalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduri pentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice. 

Sache Hospital va avea două recepții și două săli de internare separate, pentru căței și pisici, două săli de consultație, un laborator, o sală de radiologie, un hol preoperator și postoperator, sală de chirurgie cu șase mese, un centru de training, vestiare, bucătarie și alte anexe administrative. Pe lângă activitatea medicală, spitalul își propune să devină și cel mai mare centru de formare profesională din țară.

Pentru mai multe detalii, vizitează https://sache.info/ și pagina de Facebook a proiectului.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Activează Notificările pentru a rămâne la curent cu noutățile OK Nu, mulțumesc