Primii ani din viața unui copil sunt cruciali pentru dezvoltarea lui emoțională și socială. Începerea creșei sau a grădiniței reprezintă o piatră de hotar semnificativă, fiind prima expunere majoră a celor mici la un mediu social organizat, complet diferit de mediul familial. Această tranziție este o provocare nu doar pentru copii, ci și pentru părinți, care trebuie să gestioneze emoții complexe și să își susțină copiii în această etapă de adaptare. Tocmai de aceea, pe 9 octombrie 2024, la Hotel Univers T din Cluj-Napoca, va avea loc conferința „Primii pași în colectivitate. Un dialog deschis părinte – specialist”, un eveniment dedicat acestei tematici de mare importanță.

Conferința își propune să ofere părinților instrumentele necesare pentru a gestiona cu succes această tranziție esențială și pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor lor, atât din punct de vedere social, cât și emoțional. Evenimentul va reuni unii dintre cei mai apreciați specialiști în domeniul medical, psihologic, educațional și sportiv, pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări ale părinților și pentru a le oferi soluții concrete.

Participanți de renume și specialiști dedicați

La conferință vor lua parte experți din diverse domenii, care vor oferi o perspectivă multidisciplinară asupra procesului de integrare a copiilor în colectivitate:

Dr. Ana Ștefănescu, medic primar pediatru, cunoscută pentru vasta sa experiență în îngrijirea copiilor și gestionarea afecțiunilor pediatrice, va oferi recomandări privind sănătatea copiilor în mediul colectiv, accentuând importanța prevenției și igienei pentru a preveni răspândirea infecțiilor comune în grădinițe și creșe.

Dr. Minodora Varga, medic primar alergolog, va discuta despre cum putem proteja copiii de alergii în medii noi, cum sunt cele de colectivitate, oferind sfaturi practice pentru părinți și educatori despre gestionarea alergiilor și prevenția reacțiilor alergice.

Gabriela Maalouf, psiholog și terapeut, cunoscută pentru activitatea sa vastă în domeniul dezvoltării personale și educației, va vorbi despre provocările emoționale pe care le întâmpină copiii la începutul vieții sociale. Ea va oferi sugestii pentru părinți despre cum să sprijine adaptarea emoțională a celor mici.

Dr. Ana Băiescu, psiholog și membru al Academiei de Terapie IMAGO România, va discuta despre importanța relațiilor și atașamentului securizant în perioada de tranziție. Ea va oferi exemple de tehnici utile pentru reducerea anxietății de separare la copii și sprijinirea adaptării lor emoționale.

Alexandra Gross, specialist în psihologia dezvoltării și facilitator acreditat Self-Reg, va explora strategii de autoreglare și cum pot părinții și educatori să sprijine copii în gestionarea emoțiilor puternice atunci când sunt introduși în medii noi.

Ioana Haș, nutriționist-dietetician autorizat și specialist în Nutriție Clinică și Comunitară, va sublinia importanța alimentației echilibrate în primii ani de viață și va oferi sugestii despre cum pot părinții să încurajeze obiceiuri alimentare sănătoase, esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor în mediul colectiv.

Ionuț Rada, inițiator al platformei „The Rada Way” și fost fotbalist internațional, va vorbi despre beneficiile sportului în viața copiilor, accentuând rolul activităților fizice în dezvoltarea abilităților sociale și emoționale. Experiența sa ca mentor sportiv va aduce o perspectivă unică despre cum mișcarea și sportul pot stimula încrederea în sine și cooperarea între copii.

Discuțiile vor fi moderate de Anca Dinu, jurnalist și expert în relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul comunicării. Anca va facilita un dialog deschis și constructiv între specialiști și părinți, oferind ocazia tuturor participanților să adreseze întrebări și să primească răspunsuri clare și bine documentate.

Agenda evenimentului

13:30 – 14:00 – Welcome Coffee și socializare

14:00 – 15:30 – Panel 1

– 15:30 – 16:00 – Sesiune de Q&A

16:00 – 16:30 – Coffee Break

16:30 – 18:00 – Panel 2

18:00 – 18:30 – Sesiune de Q&A

18:30 – 19:30 – „Cocktail Talks”: Prosecco, vin și gustări sănătoase

Susținerea programului „Sănătos de mic”

Participarea la conferință se face pe baza achiziționării unui bilet în valoare de 50 lei, iar toate fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate către Asociația SAMAS, pentru susținerea programului „Sănătos de mic”. Acest program își propune să reducă prevalența obezității infantile în România și să promoveze formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor. Într-o societate tot mai afectată de stiluri de viață sedentare și alimentație dezechilibrată, peste 40% dintre copiii români se confruntă cu probleme de greutate, ceea ce face din obezitatea infantilă una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale secolului XXI.

De ce să participi?

Procesul de adaptare la un mediu colectiv nu este întotdeauna ușor, iar perioada de tranziție poate influența profund dezvoltarea emoțională și socială a copiilor. O integrare reușită în grădiniță sau creșă nu doar că le crește copiilor încrederea în sine, dar contribuie și la dezvoltarea empatiei, a abilităților de comunicare și cooperare. Pe de altă parte, o adaptare dificilă poate genera stres, anxietate și poate avea efecte negative pe termen lung asupra capacității lor de a relaționa cu alți copii și cu adulții.

Conferința își propune să răspundă acestor provocări, oferind părinților și celor care lucrează în educația timpurie soluții practice și informații relevante din partea unor experți de top. Comunicarea eficientă și colaborarea dintre părinți, medici și educatori sunt fundamentale pentru a asigura copiilor un mediu sigur și stimulant, unde pot învăța și se pot dezvolta armonios.

Pentru a participa la eveniment, este necesară achiziționarea unui bilet în valoare de 50 de lei, care poate fi cumpărat de aici.

Evenimentul va avea loc la Hotel Univers T, în Cluj-Napoca, și se va desfășura în intervalul orar 13:30 – 19:30.

Prin participarea la această conferință, veți avea ocazia de a obține sfaturi valoroase de la specialiști, dar și de a contribui la un scop caritabil de importanță națională.

Despre Creșa și grădinița Hand in Hand Montessori

Creșa și grădinița Hand in Hand Montessori a fost create de către Ana Ioaneș, o mamă care și-a dorit să ofere copilului ei, și altor copii, cel mai bun mediu educațional. Obiectivul este acela de a deveni un centru de resurse educaționale și de servicii, un loc unde relațiile interpersonale se utilizează pentru a facilita autocunoașterea, acceptarea emoțională și maturizarea în direcția formării unor personalități armonioase, creative, atașate valorilor naționale și universale.

Creșa și grădinița Hand in Hand Montessori asigură un mediu sigur și empatic, unde copilul se dezvoltă conform vârstei sale. Cadrele didactice sunt calificate și pregătite să ofere tot suportul și sprijinul copiilor care frecventează cursurile creșei și grădiniței Hand in Hand Montessori astfel încât cei mici să descopere alături de educatori propria lor poveste și identitate.

Ceea ce face această creșă și grădiniță să fie una specială este capacitatea de a îmbina cele două stiluri de învățământ, cel tradițional și Montessori. Focusul este îndreptat spre copil și pe autodisciplina acestuia, dar și pe colaborarea dintre cei mici.

Misiunea creșei și grădiniței: „Copilul este speranța și promisiunea noastră”.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Activează Notificările pentru a rămâne la curent cu noutățile OK Nu, mulțumesc