Magdalena Diana Marica, cunoscută pe scena muzicală drept Leyah, este primul artist și compozitor român care a introdus stilul Cinematic Pop în România prin compozițiile sale. Leyah a fost expusă încă de mică lumii muzicii clasice, începând studiul pianului la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea atentă a tatălui său, Modest Cichirdan, un renumit dirijor de muzică clasică, care a avut o influență majoră asupra carierei sale.

„Tatăl meu a fost influența principală în traseul meu muzical. Am început să studiez pianul de mică, iar el m-a ghidat din umbră. La 16 ani, am debutat împreună cu el, cântând Beethoven, Concertul nr. 1 pentru pian și operă, alături de Orchestra Filarmonicii din Craiova.”

De la momentul respectiv până astăzi, Leyah s-a regăsit într-un stil muzical care-i oferă libertate de exprimare fără granițe – Cinematic Pop. Acest stil muzical captivant îmbină muzica clasică cu cea pop, creând o atmosferă de film cu voce. Acest gen oferă ascultătorului o ocazie de introspecție, deschizând uși interioare inaccesibile altor forme de muzică.

Reprezentanta acestui stil muzical în România, Leyah, urmează să-l ducă într-un prim turneu prin țară, „Cinestezia”. Acesta va ajunge în 8 orașe, pe scene de teatru, filarmonică și operă. Mai multe nu doar despre turneu, ci și despre Leyah, parcursul său personal, profesional și creativ de până acum, ne-a împărtășit Magdalena în acest interviu.

Cine este Leyah, artista care aduce pe scena muzicală din România stilul Cinematic Pop? Dar Magdalena Diana Marica, femeia din spatele artistei?

Cu puțin timp înainte să plece, tata mi-a zis o vorbă mare, iar într-un moment de căutare personală, aceasta a devenit fundamentul regăsirii mele. Atunci mi-am recalculat pașii și direcția. Și, tot atunci, am făcut un prim pas înspre viitorul pe care îl trăiesc azi.

Azi știu cine sunt, ceea ce este cu siguranță una dintre reușitele mele cele mai de preț din ultimii ani. Mi-am găsit vocea și drumul.

Magdalena Marica este mintea din spatele artistului și proiectului muzical Leyah. E muncitoare, determinată și serioasă. De fapt, aș face o comparație mai poetică…

Magdalena și Leyah sunt o combinație între teluric și ceresc. Leyah este visul, refugiul și libertatea Magdalenei: acolo își dă frâu liber creației, imaginației și trăirilor. Magdalena este realitatea, teluricul, vocea rațiunii, ce aduce echilibru, viziune, dar și proiecte noi. Împreună, funcționează precum ying și yang.

Ai ales, ca „nume de scenă”, numele de „Leyah”. De unde vine și ce reprezintă „Leyah”?

Mi-a plăcut cum sună și am simțit că mă reprezintă. E un nume armonic, cald, rotund, dar și puțin spicy. La fel ca muzica mea.

Ce a reprezentat muzica pentru tine la vârsta de 5 ani și ce reprezintă ea astăzi? Prin ce etape și schimbări a trecut relația ta cu muzica în decursul timpului – și în ce punct se află această relație astăzi?

Încă din copilărie am fost pasionată de muzică – îmi plăcea să cânt și să dansez. Totuși, la 5 ani, muzica a însemnat mai mult studiu, iar acest lucru părea lipsit de sens pentru mine. La acea vârstă, tot ce îți dorești este să te joci, nu să muncești.

Îmi amintesc clar acea perioadă de studiu, care a durat ani întregi, precum și singurătatea și lipsa interacțiunii cu copiii din cartier. Performanța cere sacrificii și responsabilitate. Pe scenă eram evaluată prin note și premii – dacă nu mă descurcam bine, eram descalificată.

„Când urmărești performanța, maturizarea vine prea devreme.”

Totuși, mai târziu, scena a căpătat un alt sens pentru mine. A devenit un loc fascinant, magnetic, plin de emoții intense. Astăzi, muzica îmi oferă o bucurie profundă. O iubesc cu fiecare fibră a corpului meu. Faptul că pot combina pianul cu vocea și propria muzică îmi aduce o imensă satisfacție.

Cum și de ce ai făcut tranziția dinspre rolul de pianistă de muzică clasică înspre cel de artistă de cinematic pop?

Muzica clasică a făcut parte din viața mea pentru o bună perioadă de timp, dar voiam ceva mai mult… Voiam să cânt cu vocea, dar și să fac muzica mea. Poate și pentru că mulți ani de zile am cântat partituri fabuloase, dar scrise de alții.

Când am descoperit și am înțeles procesul de creație al unei piese, am fost fermecată. Este ceva magic. E ceva dincolo de lumea rațională și materială. Iar stilul muzical pe care l-am ales, Cinematic Pop, îmi oferă libertate de exprimare fară granițe.

Câteodată stau și mă gândesc: cum am putut să trăiesc până acum, fară să fac muzica asta?

Când – sau dacă – m-am reinventat ca artist, am făcut-o exclusiv pentru mine, nu pentru altcineva sau altceva. Este ceva ce recomand oricui să încerce, pentru că, din perspectiva mea, este o experiență profund transformatoare.

Ai numit stilul muzical pe care tu îl abordezi simplu – “cinematic pop”, o îmbinare armonioasă între muzica de film și muzica pop. Ce este, ce reprezintă și prin ce se caracterizează acest stil muzical?

Cinematic Pop este un stil muzical fermecător, care combină într-un mod modern muzica clasică cu cea pop, astfel încât la final să sune precum o muzică de film cu voce. Este o muzica care îi oferă auditorului starea necesară de a se întoarce spre sine și de a observa ce este în interiorul său. Aș spune că această muzică accesează niște uși care nu se dechid cu multe chei.

Știu exact când a venit spre mine ideea de a scrie acest tip de muzica. Eu cred că o forță a venit către mine și mi-a făcut acest „cadou”. De atunci am simțit că s-a făcut lumină și liniște în mintea și în sufletul meu.

Publicul? E incredibil că-mi spune mereu același și același lucru: „Mulțumim. A fost magic!” Și pentru acestea, mă consider un om fericit…

Ai reușit să deschizi o ușă nouă în piața muzicală din România, introducând un stil care nu a fost abordat anterior: Cinematic Pop. Deși ți s-a spus că acest stil ar putea întâmpina dificultăți în a ajunge la public, feedback-ul pozitiv primit după fiecare concert ți-a confirmat intuiția și așteptările. Din ce zonă simți că a venit reticența oamenilor cu privire la stilul cinematic pop? Ce spune această reticență despre relația pe care noi, în România, o avem cu stilul muzical clasic?

Când apare un produs nou, mai avangardist sau mai îndrăzneț, acesta întâmpină adesea rezistență din partea publicului, chiar și la nivel conceptual. În general, oamenii preferă să aleagă un drum deja testat, în loc să-și asume riscul de a explora ceva necunoscut. Știam acest lucru și eram împăcată cu el.

Însă, odată ce proiectul a ieșit la lumină și a fost prezentat pe scenă, confirmările au început să apară treptat: există un public în România care își dorește să consume un alt tip de conținut muzical. E nevoie doar ca acest conținut să fie accesibil.

„Schimbarea nu vine ușor, dar este necesară. Face parte din evoluție.”

Concertul meu, „Cinestezia”, un proiect de Cinematic Pop, poate părea un stil muzical de nișă, dar are un potențial enorm de a atrage un public larg.

Cât despre acea „ușă nouă” din piața muzicală despre care vorbeai, da, am deschis-o de curând. Și, la doar un an de la primul concert „Cinestezia”, pornesc într-un turneu național. Primul turneu de Cinematic Pop din România va ajunge în 8 orașe, pe scene de teatru, filarmonică și operă.

Care sunt reacțiile pe care le primești, până în acest moment, de la publicul tânăr cu privire la stilul muzical pe care-l abordezi, cinematic pop? Cum poți descrie publicul tău – ce îi caracterizează pe ei, ce le place, ce găsesc în stilul muzical cinematic pop?

Da, eu cred mult în acest public tânăr, contrar celor ce se tot spun. Sunt convinsă că sunt avizi de muzici noi și că exista un public numeros în Romania care nu ascultă doar ceea ce este „la modă”. Doar că au nevoie de un context prietenos, modern, prin care să descopere muzica clasica. Așa, mai pe… Înțelesul Tuturor 😊.

De fapt, asta este și ceea ce îmi doresc prin muzica mea, să „democratizez” muzica clasică și să o aduc mai aproape de public. Iar în concertul Cinstezia, publicul are ocazia să fie introdus unui pian și unui cvartet de coarde care cântă acompaniați pe groove-uri pop de bas și tobe. Ceva vechi se îmbină cu ceva nou. E o magie care se întâmplă în fuziunea dintre aceste doua stiluri: cinematic / clasic și pop, la care se adaugă vocea și pianul.

Reacțiile publicului după fiecare concert? Vor să asculte mai mult! Este absolut minunat ce se întâmplă și mă simt incredibil de onorată și binecuvântată să primesc un asemenea feedback. Cred că ofer ceva ce nu au mai experimentat – o emoție, o poveste, o magie…

Avem un public minunat în România. Sunt sigură de asta.

Ce așteptări ai de la acest turneu? Care este piesa pe care, de la un concert la altul, aștepți cu nerăbdare s-o performezi încă o dată pe scenă, în fața publicului? 

Turneul Cinestezia este pentru mine un prim vis împlinit, iar aici țin să îi mulțumesc partenerului meu, BRD, care a fost și este în continuare principalul susținător al acestui proiect.

Dintotdeauna am vrut să am acest gen de activitate artistică, să călătoresc, să cânt și să-mi duc muzica cât mai departe. Turneul reprezintă un moment important în cariera mea și tot ce îmi doresc este că acesta să rămână în amintirea publicului ca un spectacol care i-a impresionat și pe care să-și dorească să-l revadă.

Știu că este o premieră pentru publicul din România acest turneu cinematic pop. Drept pentru care, cel mai mult îmi doresc ca publicul să îl descopere: să vina la concert pentru a lua parte la o experiență complexă ce îmbină o lume sonoră nouă, răvășitoare și fermecătoare, cu artele vizuale moderne.

În ceea ce privește piesa preferata, mi-e tare greu să aleg. Fiecare piesă reprezintă o bucățică din mine și din emoțiile mele. Dar dacă ar fi să aleg doar una, cred că aș alege piesa „IELELE”. Are un success fantastic la public de fiecare dată când o cânt.

Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului Magdalena Diana Marica în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea? Ce spun ele despre parcursul tău personal și artistic de până acum?

“Carry On” – pentru că indiferent de ceea ce s-a întâmplat în viața mea sau de cât de greu mi-a fost în anumite momente, m-am ridicat și am continuat să merg înainte. Totodată, este o piesă scrisă în așa fel încât să spună povestea multora dintre noi.

“Time” – pentru că mi-ar placea să fac timpul să treacă mai greu.

“I’ll be fine” – Piesa este mesajul meu pentru tata, dar totodată reprezintă și o frumoasă promisiune față de mine însmi.

Și da, toate aceste piese se vor putea asculta în concertele din turneu.

Care este moștenirea pe care-ți dorești s-o lași în urma ta?

În afară de muzică, moștenirea pe care mi-ar plăcea s-o las în urma mea, este una inspirațională:

„Chiar dacă nu îți este ușor, du-te către visul tău. Crede în Tine. Reinventează-te. Regrupează-te. Muncește și vei reuși. Indiferent cât îți va lua.”

Parcursul fiecăruia este diferit. Important este să nu uiți niciodată cine ești și să nu renunți niciodată la tine.

Talentul, munca sau pasiunea:

Sunt interconectate, oricât de mult ne-ar plăcea să ne „mințim” frumos.

A existat vreun moment când ai vrut să renunți la muzică?

Da. Și aș fi făcut cea mai mare greșeală.

Rochia favorită de purtat într-o seară de concert cinematic pop:

Prefer costumele cu linii masculine.

Cel mai romantic parfum pe care-l porți:

“Portrait of a lady”, Frederic Malle.

Ce spune muzica ta despre tine:

Spune că cel mai mult mă mișcă emoția. 😊

O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fie adresată într-un interviu, dar care nu a fost până acum, și răspunsul la aceasta:

– „Poate un artist să reușească singur sau este nevoie de o echipă în spatele lui? Cine o sprijină pe Leyah?”

– Nimeni nu poate reuși singur în viață. Am fost foarte norocoasă să am mereu alături familia, dar și pe soțul meu, care este cel mai mare susținător al meu – poate chiar mai visător decât mine. Mereu îmi spune că așteaptă ziua în care voi susține un concert la Royal Albert Hall. Este esențial să simți iubirea și sprijinul celor dragi. Pe lângă asta, echipa din spatele unui artist este absolut necesară pentru a oferi claritate în strategie și direcție. Deși sunt un artist independent, am o echipă care mă susține, și sunt profund recunoscătoare pentru asta.