A trăi în armonie cu cei din jur este o stare pe care, înainte de toate, o experimentezi în interiorul tău. Dar ca să ajungi la acea împăcare de sine, ai de parcurs un proces care implică o voință puternică și deschidere către altceva decât ceea ce ai crezut că îți oferă răspunsuri. Experimentată de mai mult timp în țările puternic dezvoltate, yoga a prins contur și la noi, devenind unul dintre mijloacele prin care putem evolua. Este acea disciplină care îți poate aduce echilibru interior. Despre un stil de viață sănătos, cu Georgiana Buta.
Care este secretul unei vieți echilibrate?
Nu cred că există neapărat un secret pentru o viață echilibrată ci, mai degrabă, o serie de decizii pe care le iei și care sunt potrivite pentru tine. Pentru mine, spre exemplu, este important să știu cum să îmi fac o analiză onestă a nevoilor în fiecare etapă importantă din viața mea și, ori de câte ori mă pierd, să revin la acele reguli care mă fac să mă simt în echilibru cu mine. Cred cu tărie că cel mai important este să te cunoști bine, să îți înțelegi emoțiile, nevoile și să îți identifici, la fel de bine, prioritățile, astfel încât să îți ușureze acest proces prin care încercăm să ajungem la o viață echilibrată. Nu cred că este ușor nimic pe lumea asta, dar merită să încercăm să facem să ne fie mai bine, nu?
Cum ți-ai cultivat pasiunea pentru yoga și când ai decis că este momentul să dai mai departe din tot ce ai învățat?
Sunt o fire curioasă și recunosc că, atunci când m-am apucat să practic yoga (nu să predau), am început să observ schimbări în bine de la primele sesiuni. Avantajul în practica de yoga este că poți identifica direct beneficiile, fără să treacă mult timp. Așa că, yoga m-a ajutat să conștientizez mai bine momentele când sunt obosită și intru pe pilot automat și m-a făcut să iau măsuri conștiente, de fiecare dată. Apoi, când am observat cât de natural îmi este să stau printre oameni, să îi ascult și să îi ghidez cu ajutorul instrumentelor pe care le-am primit și care mi-au făcut și mie bine, la rândul lor, atunci am înțeles că un nou drum se deschide pentru mine. De care mă bucur în fiecare zi.
A fost yoga o „cale” pe care ai decis să o urmezi prin prisma trăirilor tale interioare?
Clar, da! Și o spun răspicat. Yoga m-a chemat, cumva, ea a venit dintr-o nevoie interioară. Emoții pe care uneori nu știam să le gestionez, tipare toxice pe care le observam la mine sau la alții, în anumite situații, ipostaze în care nu mă simțeam confortabil 100%, toate aceste lucruri au fost „triggere”, dacă vrei să le numim așa, și un semn că trebuie să mă îndrept spre ceva care să mă ajute să procesez tot și apoi să ofer mai departe din informațiile și practicile care au fost de mare folos. Pot spune că, astăzi, sunt un om mai bun, mai echilibrat, mai înțelept (deși soțul meu m-ar contrazice la acest aspect) și, în primul rând mai deschis, mai liber și noncoformist.
Cu ce te ocupai înainte și care au fost principalele lecții învățate din partea aceea a vieții tale profesionale?
Am lucrat opt ani de zile în domeniul corporate, mai exact în asigurări. Fiind o fire dinamică și curioasă dintotdeauna, am avut mai multe tipuri de responsabilități și, implicit, am lucrat în mai multe departamente. Am iubit mereu cifrele, așa că cea mai mare parte a timpului am petrecut-o în domeniul de raportare, financiar. Au fost opt ani în care am învățat extraordinar de multe, de la procese și strategii de business, la P&L-uri, lucruri pe care mi-a fost ușor să le aplic, apoi, și în antreprenoriat.
Dar primele lecții învățate după ce ai început să studiezi yoga?
Ooohoo, și de-aș ști cu ce să încep. Glumesc, știu foarte bine!
Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o după ce am început să studiez yoga (la care încă mai lucrez, asta e clar, și voi lucra, probabil, o viață de acum înainte) a fost să învăț să am răbdare. Să am răbdare să cresc organic, să evoluez natural, să fiu autentică, să ascult cu atenție, să mă adaptez mai rapid decât o făceam înainte. Am început deja să culeg roadele, lucru care mă face să mă simt foarte bine.
Astăzi, în afară de faptul că îți dezvolți această pasiune, s-ar putea spune că ești, totodată, și antreprenoare? Dacă da, ce înseamnă acest business și cum crezi că se dezvoltă acest domeniu în România?
Domeniul de wellbeing – și mai ales yoga – este în creștere de când am început să predau, mai exact din 2019. Acest lucru se observă ușor, având în vedere creșterea numărului de participanți la clase. România, însă, este încă la început, încă ne educăm pe partea aceasta, însă este un start promițător, care mă bucură foarte tare. Apoi, mai sunt nevoile oamenilor; care sunt diferite. Acum contează foarte mult să fie totul cât mai funcțional – să ai studioul de yoga în proximitatea casei tale, să ai opțiuni în a-ți alege programul potrivit pentru tine, să ți se potrivească stilul de predare al instructorului de yoga la care mergi și multe alte aspecte pe care trebuie să le ai în vedere. Ceea ce e bine, într-un fel, că așa s-au născut oportunitățile și, implicit, și șansa mea de a deveni un antreprenor, sper eu, din ce în ce mai bun.
Noi, românii, suntem deschiși să experimentăm tehnici noi în domeniul sportului de întreținere (pentru un stil de viață sănătos) sau ne caracterizează mai mult faptul de a fi sedentari?
Oamenii sunt mai obosiți ca niciodată. ”This is a fact”. Și realitatea este că nu au nici timp – nu cred că sedentarismul este o opțiune pe care mulți o aleg implicit, ci mai degrabă un cumul de factori în lumea în care trăim. Totodată, în ultimii ani, văd din ce în ce mai mulți oameni care depun mult efort să facă sport, să se implice în tot felul de activități în aer liber, ceea ce este foarte bine.
Ce consideri că ar trebui schimbat astfel încât să existe o cultură a sportului de întreținere mult mai solidă în România?
Cred că o implicare a brandurilor în zona aceasta, a trainerilor cu experiență, o infrastructură mai bună, parcuri reamenajate, mai multe piste de biciclete – ar putea fi câteva soluții. Suntem o comunitate frumoasă, dornică să fie mai bine, să caute mai bine. Și mai cred că se poate face sport oriunde și oricând dacă asta îți dorești. Dar, uneori, chiar avem nevoie de ajutor și din exterior.
Astăzi, în opinia ta, care sunt principalele tendințe care se manifestă la nivel local pentru industria sportului de întreținere?
Mișcarea este din ce în ce mai prezentă în rândul nostru, al românilor; sportul a devenit mai conștient – știi de ce îl faci, la ce te ajută, de ce e important să te ții de el. Tot el ne orientează spre a ne înțelege corpul ca pe un sistem de care trebuie să avem grijă. Practic, este o tendință puțin mai conștientă cu privire la ce ne trebuie, ce avem nevoie ca să fim mai bine.
Clasele tale sunt adaptate pe categorii de vârstă? Care sunt cele mai populare stiluri?
Desigur, mereu mă adaptez nevoilor participanților, îmi place să fiu atentă la ei și să încerc să răspund nevoilor lor. În ultima perioadă, spre exemplu, m-am concentrat mai mult pe clase care ajută la calmarea sistemului nervos, stretching, detensionarea corpului și, mai ales, grija pentru coloană. E o astenie de primăvară care se simte, oamenii sunt mai obosiți, simt o slăbiciune generală la nivelul întregului organism și, cumva, e normal, ieșim din iarnă, intrăm în primăvară, corpul începe să se regenereze. Referitor la categoriile de vârstă, aș zice, mai degrabă, că e mai importantă vibrația grupului și mai puțin vârsta. În felul acesta, adaptez clasele pe nevoile punctuale, pentru ca cei care participă la sesiunile de yoga să simtă beneficiile imediat după.
Punctează principalele beneficii ale relaxării prin yoga.
Deși sunt multe beneficii, eu o să le menționez pe cele mai importante și, implicit, pe cele pe care eu sau cei care participă la clasele mele mi le spun că le simt de fiecare dată. Așa că, aș începe cu un sistem nervos puternic, regenerat, creativitate, prezență în corp, îmbunătățirea somnului, concentrare; și aș încheia cu îmbunătățirea relațiilor, dar nu pentru că este mai puțin importantă, ci pentru că toate cele menționate deja ajută, în final, la o îmbunătățire a relațiilor pe care le avem cu cei din jurul nostru și, cel mai important, cu noi înșine.
Cum arată o zi normală de lucru pentru tine?
Mă trezesc de dimineață și încep rutina mea personală, pe care o consider foarte importantă – mă bucur de un matcha latte, ajung la studio și pregătesc spațiul, mă pregătesc pentru sesiunile individuale și, după prânz, mă ocup de câteva task-uri administrative. Seara, de regulă, mai fac o sesiune de yoga și iau cina cu soțul meu. Cel mai mult îmi plac zilele normale.
Unde te vezi peste 10 ani?
Aș vrea, mai degrabă, să răspund la cum mi-aș dori să mă simt peste 10 ani ca femeie, ca om și ca instructor de yoga. Vreau să continui să mă simt bine în corpul meu, în armonie cu mine însămi ca femeie, creativă și la fel de curioasă, cu multă energie și aducând, în continuare, bucurie celor cu care lucrez, implicit și mie însămi.
Numește o persoană celebră pe care o admiri și de ce.
Mă las inspirată de foarte mulți oameni, de cei pe care îi întâlnesc la clasele mele și de prietenii mei, dar, recunosc că îi urmăresc cu curiozitate pe Tracy Anderson, Elena Brower, J.Lo și Michelle Obama.