De „Atelierul Artistului” se leagă numele Alinei Avram, ea însăși artistă până în măduva oaselor. Pasiunea ei pentru tot ce înseamnă artă nu se vede doar în propriile creații, ci și în târgurile de profil pe care le organizează, dedicate absolvenților de arte, sau în atelierele pentru copii, gândite să stimuleze imaginația, creativitatea și încrederea celor mici.

Despre artă și artiști cu Alina Avram. 

Ce înseamnă proiectul „Atelierul Artistului” pentru tine? 

Înainte de a răspunde punctual, o să fac o mică paranteză. Traiectoria carierei mele s-a schimbat în 2009, odată cu criza economică de la vremea aceea, peste care s-au suprapus și unele mișcări majore din viața personală. Tot ce construisem până atunci – o galerie de artă, o societate comercială cu nouă angajați și două puncte de vânzare – absolut totul a fost afectat de criză. Între anii 2010 și 2012 am început să cochetez cu bijuteriile, cu ceramica, realizând totodată mici obiecte decorative, într-un atelier amenajat în propria casă și furând din timpul de proaspătă mămică. Mărturisesc faptul că reușeam cu greu să îmi păstrez intimitatea actului creator. 

Între timp, am constatat că artiștii – absolvenți de arte – care au creat un concept și au deschis o linie de produse, expun/vând în spații comerciale, alături de obiecte handmade de duzină. Cu toții se plâng din cauză că sunt alături de vecina din cartier, care și-a descoperit o pasiune în a înșira niște mărgele pe ață si se consideră „artistă”. Așa a luat naștere „Atelierul Artistului”, din dorința de a ne diferenția. Toți artiștii care vând/ expun în această grupare sunt absolvenți de Arte Vizuale – aceasta este una din condițiile participării -și au un portofoliu de produse cu note unice și personale, sunt creatori de frumos. 

Câte târguri „Atelierul Artistului” organizezi anual? Intenționezi să te extinzi și în alte orașe?

Avem două apariții pe an – în decembrie, de Craciun și în martie, de Mărțisor, ambele în centrul comercial Palas Mall, din Iași. Mai mult de două ediții pe an ar fi riscant. E bine să ne păstrăm un pic scumpi la vedere. În plus, eu nu fac o afacere din activitatea aceasta. Sunt managerul de proiect, este conceptul meu sută la sută, dar fără profit. Taxa de organizare pe care o percep acoperă cheltuielile și cam atât.

Cât despre viitor, sigur că îmi doresc extinderea și în alte orașe culturale din țară.

Care sunt cele mai solicitate produse în cadrul târgurilor?

Cel mai bine se vând produsele care sunt lucrate impecabil. Cumpărătorii au devenit foarte atenți la detalii – cel puțin, acesta este principalul lucru observat în ultimii ani. Pot spune că au evoluat atât cei care realizează produsele, cât și cei interesați să le achiziționeze, iar materialele de calitate, accesoriile și ambalajele joacă un rol important în decizia de cumpărare. 

Fiecare artist selectat este axat pe o tehnică, pe un material favorit, are un concept artistic, o linie de produse autentice. Unii fac bijuterii din argint, alții din lemn, alții au lansat un brand din textile, au creat ornamente și jucării sau lucrează ceramica etc. Satisfacția artiștilor se vede atunci când publicul îi vizitează la târguri și le apreciază munca prin achiziții, dar și printr-un dialog constructiv de ambele părți.

În opinia ta, se poate spune că, în România, acest segment – care cuprinde organizarea de târguri dedicate artiștilor plastici – este mai puțin dezvoltat prin comparație cu țările din Occident?

Cred că, la ora actuală, în România sunt foarte multe oportunități pentru artiști, sunt multe evenimente și târguri cu specific, mult mai bine organizate față de anii precedenți. În privința taxelor de participare, pot spune că sunt la același nivel cu cele de peste hotare, uneori chiar mai mari.

Astăzi, există un segment de clienți, destul de numeros – clienți sensibili la frumos, la tot ce este creat cu pasiune. Cu alte cuvinte, cererea de „unic, deosebit, prețios” nu este de neglijat. Artistul autentic pune suflet în ceea ce creează, iar lucrul acesta se simte la o primă privire. Denumesc „artist autentic” omul ale cărui creații vin din interior – din propriul izvor creativ – și nu pentru că a văzut el niște lucruri pe YouTube și consideră că poate să le reproducă, drept pentru care se crede și el artist. Se poate și așa, dar aceea este liga amatorilor. Desigur, ar putea fi un punct de plecare, să înveți o tehnică, însă apoi este nevoie să te desprinzi și să cauți izvorul creației în tine. 

La general vorbind, eu sunt o naționalistă și, în același timp, sunt optimistă în privința creșterii noastre pe orice plan. Călătorind în afara țării, îmi dau seama că noi stăm foarte bine la multe capitole. Atâta timp cât în orașul meu o cafea este la fel de scumpă ca la Paris, iar toaleta arată mai bine, acesta cred că poate fi un motiv de mândrie maximă și de încredere în ceea ce construim împreună. Și anume: viitorul! 

Sunt anumite aspecte pe care ți-ai dori să le schimbi când ne referim la studiile de profil la care au acces tinerii din România? Ești de părere că ne-ar trebui o nouă abordare în școală? Ce anume lipsește?

Voi răspunde raportându-mă la propria experiență. Ceea ce fac în prezent nu am învățat la școală. Școala de arte îți pune bazele, creează fundația. Este foarte bună și necesară. Dar evoluția, din punct de vedere tehnologic, este fulminantă, iar dacă vrei să creezi ceva, ai nevoie de multă cercetare și încercare. Mă refer la artiști care, spre exemplu, lucrează cu piele sau sticlă, chiar și cu ceramică. Sunt tehnici elaborate, utilaje noi care apar și nu te poate învăța niciun profesor cum să le folosești. Pentru că nici ei nu știu, nici ei nu le au în dotare.

Acum, poate s-au mai schimbat lucrurile, nu vreau să greșesc. Dar pe vremea când am făcut eu studiile, foloseam hârtie, cărbune, lut, tempera și acrilice. La momentul de față, există o diversitate de materiale și, de multe ori, înveți din indicațiile producătorului sau din studiu personal. Autodidact.

În paralel cu organizarea de târguri, susții și ateliere de creație pentru copii. La modul general, cum funcționează aceste ateliere? Participă copii de toate vârstele?

Atelierele pentru copii sunt organizate în grupe mixte și am trei pe săptămână. Pun la dispoziție atelierul meu, cu toate materialele necesare. Copiii vin de plăcere, din dorința de a se simți bine și a se exprima liber. Îmi doresc – și cred că și reușesc – să creez o atmosferă relaxantă în timpul atelierelor. O stare de bine, în care ei să lucreze cu încredere și cu voie bună. Bineînțeles că învață să combine culorile, să vadă detaliile (în orice), să simtă proporțiile, fără a fi presați, evaluați sau criticați. Pentru mine este important ca ei să-și dezvolte imaginația și creativitatea, încrederea în ei, simțul estetic legat de armonia culorilor și formelor, simțul măsurii. De creativitate ai nevoie în orice domeniu activezi.

Eu le predau și lecția răbdării, care lipsește cu desăvârșire la generațiile tinere, de 4-14 ani. Trăim vremuri accelerate, imaginile se succed cu rapiditate, oamenii aleargă în toate părțile, dorințele copiilor sunt satisfăcute imediat, răspunsul vine imediat, totul se face repede. 

Cum învață copiii lecția răbdării?

Învață că între două straturi de culoare este nevoie de timp ca foaia să se usuce, că obiectul de lut pe care l-au modelat are nevoie de două-trei zile pentru uscare, iar apoi trebuie băgat la cuptor pentru alte două zile, apoi glazurat încă două zile. O întrebare pe care o primesc mereu este: „Pot să îl iau acasă?”. Iar răspunsul meu este: „Azi nu, ci peste o săptămână sau două”. Ei nu înțeleg de ce durează așa de mult, când totul se face repede în epoca aceasta.

Lucrezi pe module? Ce vârste au copiii? 

Nu lucrez pe module sau cu programă școlară, nu impun nimic. Mă las inspirată de momentul prezent, de multe ori nu am nicio temă în minte. Dar încep să vorbesc cu ei, să-i întreb cum a fost la școală sau ce trăiri recente au avut și, negreșit, îmi vine o idee extrasă dintr-o poveste spusă de ei. De exemplu, odată am pictat cu ei un fluture supradimensionat, după ce am observat cu toții un fluture așezat pe perdeaua din atelier. Lucrarea am intitulat-o sugestiv – „Vizita fluturașului”. Iar în timp ce lucram, ne imaginam împreună cum fluturele ne aude, ne înțelege, purtam dialoguri cu el. În acest fel se desfășoară atelierele.

Grupele de vârstă sunt mixte, între 4 și 12 ani, dar lucrez și cu o grupă dedicată copiilor mai mari, de 13-16 ani.

Pasiunea ta merge mult mai departe – pictezi tablouri, creezi obiecte decorative și multe altele. Ca o concluzie, s-a transformat această pasiune într-un fel de business?

Bineînțeles că realizez bijuterii, obiecte de ceramică, tablouri pentru a le vinde. Așadar, este un business. Dar le fac așa cum vreau eu, deci este o plăcere. Un business din plăcere. Nimeni nu-mi impune nimic.

Lucrezi și la proiecte mai mari, din categoria amenajărilor de restaurante sau pensiuni? Ai solicitări în această direcție? 

Da, sigur că am lucrat și pentru proiecte mai mari, în spații publice. Diverse lucrări: pictură murală de interior și exterior, pictură pe sticlă, mozaic, tablouri pentru pensiuni și hoteluri. Consultanța în amenajări interioare este un segment care îmi vine firesc și ușor. Simt spațiul, simt exact ce, cum și cât trebuie să fie în orice colț al unei încăperi, astfel încât la final să te simți ca acasă în acel interior. 

Ce alte planuri ai anul acesta și anul viitor? Dorești să lansezi ceva nou?  

Mă pregătesc pentru o expoziție personală, cea mai mare de până acum. Am întrebat un artist ieșean, pe care îl apreciam, la ce vârstă a simțit apogeul creației. Mi-a răspuns, fără să se gândească prea mult, că la 50 de ani. Cu alte cuvinte, am trei ani buni de lucru pentru ca această expoziție să devină un jubileu. Legat de alte proiecte, mai am niște ași în mânecă, două idei de business care mă tot frământă, dar încă nu m-au convins să-mi vând timpul.